Edward Snowden atacă Facebook: e cea mai mare înșelătorie

de: Răzvan Băltărețu
19 03. 2018

Edward Snowden s-a remarcat în urmă cu cinci ani. De atunci tot are opinii și ultima e despre Facebook și cum e un malaxor de exploatare.

Când Edward Snowden a avut curajul să arate lumii cum NSA spionează utilizatori de internet, a fost un act nobil. De atunci până în prezent, culminând cu Facebook, Snowden a devenit mai mult un om care are opinii despre orice. E aproape ca un analist al internetului care, din când în când, vrea să spună că lucrurile merg prost. Are dreptate, fără îndoială, dar nu sunt lucruri care nu s-au mai spus și, cumva, vocea lui încă are putere să fie luată în seamă.

Pe Twitter, Edward Snowden a scris că afacerile care fac bani din colectarea şi vânzarea de informaţii detaliate despre vieţile private au fost descrise în trecut drept „companii de supraveghere”. „Reambalarea lor ca «reţele sociale» e cea mai de succes înşelătorie de când Departamentul de Război a devenit Departamentul pentru Apărare”, a scris Snowden despre Facebook.

Înainte de acest tweet, Edward Snowden a distribuit un articol din The New York Times despre Facebook și scandalul Cambridge Analytica. „Facebook face bani prin exploatarea și vinderea detaliilor private din viețile private a milioane, dincolo de detaliile mărunte pe care tu le dai voluntar. [Cei de la Facebook] nu sunt victime. Sunt complici”, a scris acesta.

Facebook este, probabil, în cea mai sensibilă situație din toată istoria sa. De la guverne din Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii până la voci cu notorietate, cum ar fi George Soros, sau foști directori toți vor ca rețeaua să fie într-un fel reglementată și să-și asume decizii și probleme.

[readmore]

Poate cel mai dur a fost Sean Parker, fost președinte și investitor. El a spus că doar Dumnezeu poate să știe cum distruge rețeaua mintea copiilor. Scandalul Cambridge Analytica vine doar să readucă în discuție problema majoră a Facebook: prea mare pentru a nu fi responsabilă.

Între toți aceștia, Edward Snowden apare ca un om cu o oarecare notorietate online care vine să călărească valul de ură. A făcut-o excelent, dovadă fiind și acest articol. Chiar și așa, nu înseamnă că ceea ce el spune este literă de lege și universal valabil.